Bufniţa (05.02.2014)

Jurnal de voluntar, 5 feb 2014. Astăzi a sunat un domn la As. ROBI spunând că a găsit o bufniţă degerată şi  nu stie cum s-o îngrijească. I s-a dat numărul meu de telefon, eu fiind "specialista în păsări". 

- O bufniţă aţi găsit?

- Da, s-a oprit la mine pe pervaz şi n-a mai plecat.

- Dar locuiţi la ţară?

- Nu, aicea, în Drumul Taberei. 

- La casă? Aşa, mai izolat?

- Nu, domnişoară, la bloc!

Ca să vezi. Până la urmă am stabilit să mi-o aduca mie, seara, când ne terminam amândoi treburile. Toată ziua numai la bufniţe m-am gândit, între două şedinţe la şcoală am citit pe internet cum se hrănesc (nu doar cu carne, trebuie să înghită şi pene, oase, blăniţă, din care-şi iau nutrienţi şi apoi regurgitează ce nu pot digera), în drum spre casă am cumparat ficăţei de pui, m-am interesat dacă la vreo măcelarie din cartier găsesc gheare sau capete de pui, i-am instalat o cuşcă, mi-am pregătit manuşile din piele şi o pensetă metalică lungă, s-o pot hrăni şi daca e mai agresivă... şi pe urma am aşteptat să vină seara. M-am întâlnit la metrou cu domnul respectiv, om cu păr alb în cap, şi am stat puţin de vorbă. I-am spus că nu mă pricep atât de bine, dar am să caut pe internet ce specie e (eu gândindu-mă la variaţiunile de bufniţă despre care citisem mai devreme, huhurez, ciuf, cucuvaie, buhă şi nu mai ştiu ce). 

El, oarecum nepăsător: Ei, acuma, păi tot aia e, e bufniţă, că doar nu e porumbel!

Mi-a dat cutia de pantofi în care era pasărea şi ne-am despărţit. Am ajuns acasă, roasă de curiozitate, şi în sfârşit am putut-o vedea! I-am făcut şi o poză, cea de  mai jos :-))