![[andreea] - View my 'catspotting' photos on Flickriver](http://www.flickriver.com/badge/user/tag-catspotting/interesting/shuffle/medium-tiny/ffffff/333333/39614376@N00.jpg "[andreea] - View my 'catspotting' photos on Flickriver"){kind=icon}
14 iunie. Am mers pentru prima oară la Împiedicaţii de la Inter, porumbeii cu picioarele mutilate şi încurcate în aţe, pe care ni i-a semnalat, printr-un email trimis Asociaţiei ROBI, o doamnă care i-a remarcat de ceva vreme şi a tot încercat singură să-i ajute dar n-a reuşit să prindă nici unul. Ne-am dat întâlnire acolo, dimineaţa la 6:30, ca să-i prindem încă flămânzi. Mi-am luat la mine minciog şi încă un fel de cerc cu plasă zburător, pe care l-am improvizat rapid în seara dinainte, după ce am aruncat la gunoi altă plasă mai mare improvizată cu încă o seară înainte, pe care am testat-o pe porumbeii mei din curte şi am văzut că nu era bună de nimic.
Cum ne-am dus, aşa ne-am întors.
Doamna, foarte amabilă şi locvace, a monologat cu mine pe tot parcursul celor două ore cât am stat acolo şi m-a ajutat, aruncându-le arpacaş, ca să mi-i adune în raza minciogului. Din nefericire minciogul li se părea foarte vizibil şi în mod special cei împiedicaţi se speriau de el, abia ciuguleau două boabe şi ţâşneau în zbor.
Ne-a încurcat şi forfota de pe stradă. Deşi era duminică dimineaţa devreme, treceau maşini, unele se opreau să livreze pe la magazinele din jur, se opreau tot felul de băgători de seamă în cele mai nepotrivite momente... Foarte enervanţi, băgătorii ăştia de seamă. Un nene cam nespălat de-al zonei s-a şi răstit la mine, că "asta nu-i baltă cu peşte!"
- Poftim?
- Ăştia ie ai mei, nu ie aşa să vie oricine să-i prindă!
- (eu, reaua:) Şi dacă-s ai tăi, de ce i-ai lăsat să se chinuie aşa până acum?
A plecat bombănind. După 5 minute a trecut înapoi, mai liniştit, strângând zâmbitor la piept o sticlă mare de bere, probabil numai bună, de la frigider.
Am uitat să-l menţionez pe cretinul care tot încerca să mă scuipe în cap de la un balcon, dar nici n-avea ţintă bună şi a şi rămas repede fără salivă. Sau poate când am zbierat în sus s-o fi prins că l-am depistat.
===================
15 iunie. Am făcut un efort considerabil (ceasul pus să sune la 4:45) şi m-am dus şi azi, singură. M-am gândit că, dacă am norocul să prind vreun împiedicat, o să-mi fie greu să-l manevrez de una singură, dar prefer de departe liniştea. Probabil că, în sufletul meu, sunt pescar.
Am adus o improvizaţie nouă, un fel de minciog dar mult mai puţin evident, făcut dintr-o plasă fină întinsă pe o ramă din sârmă groasă. Din păcate n-am reuşit nici de data asta să prind vreunul. La început au venit mai mulţi porumbei ca ieri, şi nici împiedicaţii nu mai erau atât de temători, mă plimbam uşurel pe lângă ei în timp ce mâncau şi nu-şi luau imediat zborul. Şi-l luau numai când eram la un pas să-i prind...
N-am reuşit să stau prea mult pentru că mi s-a terminat prea repede provizia de grâu şi, în plus, am avut iar parte de încurcă-lume, din soiul cel mai rău. Aproape în acelaşi timp, s-au oprit să mă interogheze o Suspicioasă şi un Vigilent. Suspicioasa, încă salariată, însă cu viitor strălucit de tăntică. Mi-am pierdut cred că pe puţin zece minute încercând fără succes s-o conving că nu vreau să-i prind să-i vâr în ciorbă. M-a întrebat de cel puţin cinci ori, "Dar sunteţi sigură că nu vreţi să le faceţi rău?". I-am arătat postarea de pe facebook, i-am arătat poze pe telefon, i-am arătat porumbeii din jurul nostru, care mai de care cu ghearele mai mutilate, tot se uita la mine de parcă inventam.
- Dacă nu mă credeţi, staţi cu mine, prindem unul şi mă şi ajutaţi să-i scot aţele.
- A, nuu, că eu am condică de semnat.
Păi şi de ce nu mergeţi s-o semnaţi mai repede??
Până la urmă a lăsat-o mai moale, "ştiţi, în ziua de azi, sunt atâţia răuvoitori, sigur că te gândeşti la situaţii extreme, mai ales că porumbeii se şi mănâncă...", şi începeam s-o iert, când iar m-a lăsat mască:
- Auziţi, da' de ce nu puteţi să-i lăsaţi aşa?
- Cum, aşa? Împiedicaţi?
- Păi ce-are? Că văd că se descurcă.
Am întrebat-o dacă ei i-ar conveni să trăiască toată viaţa cu picioarele împiedicate. Sau hai, nu toată viaţa, doar vreo şapte ani. Mi-a adresat cea mai goală privire cu putinţă. Am reformulat: "Uite, dinţii. Dacă v-ar durea măseaua un an de zile, v-aţi simţi bine? Că nu muriţi de la o măsea, ba chiar puteţi să mergeţi şi la serviciu zi de zi." Aceeaşi privire goală.
Între timp, mă asasina şi Vigilentul. Locatar din blocul de deasupra, pensionar din ăia care se pricep la toate, de la politică la murături, şi care zic "Dom'ne, ascultă-mă pă mine dom'ne, că io am lucrat treij dă ani la... (şi aici intră un nume de întreprindere sau cooperativă comunistă extrem de râvnită pe vremea aia, gen Comerţul Exterior, Crevedia sau Pionierul, iar ei aşteaptă să le pice interlocutorul pe spate)".
Mai întâi l-am văzut că făcea poze, dar mi s-a părut că face mai mult spre porumbei. S-a fâţâit un timp la oarece distanţă, pe urmă, când a văzut că deja mă sâcâia Suspicioasa, s-a umflat ca un cocoş şi s-a băgat şi el. Şi-a scos buletinul şi mi l-a fluturat în faţa ochilor.
- Eu m-am legitimat, mă cheamă... [nu m-am obosit să reţin], aţi văzut, da? Da? Acuma vreau să vă legitimaţi şi dumneavoastră.
- Că altă treabă n-am!
- Deci, nu se poate! Eu m-am legitimat, da?
- V-am pus eu?
- Vă rog să nu vă prefaceţi că nu înţelegeţi şi să vă legitimaţi. Dacă nu...
- Sunteţi poliţist? A, nu? Atunci nu vă arăt nimic. Dar dacă ţineţi neapărat, puteţi să chemaţi şi un poliţist, şi poate aşa mă lăsaţi să-mi văd de treabă.
Chipurile vânzătoarele de la cofetăria din colţ îl alertaseră că ieri am plecat cu "câţiva" porumbei în geantă, m-au văzut ele, şi azi încercam iar, iar el e un maaaaaaaaaare iubitor de păsări şi a mai fost şi vecin cu Valentin Ceauşescu şi nu permite o asemenea situaţie la blocul lui.
Încercam să-i răspund şi mă întrerupea, încercam să-i explic frumos şi vorbea peste mine, iar asta mă scoate întotdeauna din sărite. Îmi venea să-i dau cu coada de la minciog peste picioare.
A lăsat-o mai moale când am început eu să mă răstesc la el, totuşi în registrul standard-civilizat, deşi tare mă mânca limba. A început să se strângă lume în jur, şi norocul meu c-au apărut şi alţi doi locatari, care mă mai văzuseră şi ieri. Toată lumea vocifera bineînţeles exact în locul unde s-ar fi adunat porumbeii să mănânce, iar ei s-au refugiat pe la ferestrele de la etajele de sus ale blocurilor.
Până la urmă i-am dat Vigilentului o carte de vizită de la ROBI. Care îi ştie iel p-ăştia cu asociaţiile.
Nu mai aveam nici chef, nici timp, nici destule boabe, aşa că mi-am strâns calabalâcul, dar n-am plecat până nu m-am dus întins şi peste vânzătoarele de la cofetărie. M-a durut undeva de clienţi şi m-am răstit şi acolo, cerând "să iasă în faţă ăla care a zis că m-a văzut că am plecat ieri cu porumbei de-aici!". Toată lumea încerca să-mi ocolească privirile, "Aa, nuu, nu am zis..." Fix atunci a intrat şi Vigilentul. Ghinionul lui, pentru că i-am cerut să mi-l arate cu degetul pe ăla care a spus. Ca la grădiniţă, dar ce să fac? Le-am zis altădată să vorbească despre ce cunosc şi am plecat, părându-mi rău că nu puteam să trântesc uşa.
Mai merg şi mâine, dacă reuşesc să mă trezesc. În seara asta, cât am scos porumbelul la aer, am meşterit o plasă mai mare cu greutăţi pe margine, poate reuşesc s-o arunc peste ei. Mi-am burduşit portofelul cu cărţi de vizită şi o să-mi pun şi tricoul cu sigla ROBI, mare pe spate, poate m-o lăsa lumea în pace.
===================
- Sunt de la protecţia animalelor şi vreau să-i prind pe cei cu picioarele încurcate, să le descurc aţele.
- Pe mine nu mă interesează cine sunteţi dumneavoastră, eu atâta vă zic, să nu vă prind că le faceţi ceva. Că eu îi hrănesc de ani de zile şi pe dumneavoastră nu v-am văzut vreodată să le daţi de mâncare.
- Pentru că n-aţi stat pe geam în ultimele trei zile!
- Auziţi, ia nu fiţi obraznică. Ce vorbiţi aşa?
- Pentru că m-am săturat să ne tot ia lumea în şuturi când încercăm să facem ceva bun.
- Ce bun? Că nicodată n-aţi venit să le daţi ceva de mâncare. Eu le dau de ani de zile.
- Păi când să vin, dacă de-abia am aflat de ei? Sâmbătă am aflat, duminică am venit. Staţi aici cu mine şi o să vedeţi ce vreau să le fac.
- Da' nu mă interesează pe mine ce faceţi!
- De ce, nu vă pasă de ei? Nu vreţi să-i ajutaţi?
- Cum vă permiteţi să spuneţi că nu-i ajut, când le dau de mâncare? Pe ce ton vorbiţi, şi sunteţi de-o răutate să-l jigniţi pe om aşa.
- Doamnă, tonul l-aţi dat dumneavoastră, şi, dacă vă simţiti jignită, gândiţi-vă că şi eu s-ar putea să mă simt la fel. Şi de ce nu vreţi să faceţi mai mult, de ce vi se pare că e destul să le daţi de mâncare? Nu vreţi să nu mai sufere?
- Pentru că asta e atribuţia mea, să le dau de mâncare. Fiecare avem atribuţiile noastre, şi cu asta basta.
- Nu zău.
- Deci cu aşa o răutate în suflet în nici un caz nu sunteţi iubitor de animale. Faceţi ce vreţi, pe mine nu mă interesează cine sunteţi.
- Doamnă, răutatea asta am acumulat-o în cei şase ani de voluntariat. M-au ajutat mult oamenii din jur.
Pe urmă a plecat, s-a întors, iar a plecat, iar s-a întors, tot aruncându-mi priviri de Meduză, pe care mă făceam că le ignor, butonând pe telefon. La sfârşit de tot şi-a scos capul şi pe un geam de la etajul blocului şi m-a apostrofat şi de acolo. Nu se putea să n-aibă şi ea ferestrele tot încoace...
Puţin mai târziu a apărut, în trecere, şi doamna locvace care ne-a semnalat cazul şi, două clipe mai târziu, Suspicioasa de ieri. Le-am făcut cunoştinţă, pe doamnă am pus-o la curent cu "da' de ce nu-i lăsaţi aşa, ce-are?" şi a fost suficient: i-am lăsat-o pe Suspicioasă în grijă şi, în mai puţin de 5 minute, pentru că se grăbea, i-a făcut istoricul celor 30 şi mai bine de zile de când a văzut prima oară porumbeii şi anamneza fiecăruia. Ah, sweet revenge :-D
Din câţi se perindă pe acolo, doar doi sunt ok, Fata de la Mini Market care mai iese să dea cu mătura şi mă tot întreabă daccă am mai prins ceva, şi pe urmă îmi spune că ea nu crede c-o să reuşesc, "dar mai încercaţi dacă vreţi", ea personal n-are nimic împotrivă să încerc să ajut porumbeii, şi Blajinul - mătăhălos, negricios, murdar, ponosit şi un pic sărac cu duhul, care chiar a încercat şi el să-i prindă, o dată, cu ajutor, a şi reuşit, şi e probabil singurul din zonă căruia îi pasă. El ştie cum s-au chinuit şi cei care nu mai sunt. Cere tain de fiecare dată, ţigări. În schimbul prieteniei, şi uite, ieri a pus o vorbă bună pentru mine pe lângă Vigilent. Se pare că a avut succes, pentru că de azi taxa a crescut: "N-aveţi să-mi daţi mai multe?"
Va urma...
Am uitat ceva: Am stat şi m-am gândit, oamenii ăştia au dreptate, sunt prea obraznică şi rea. Promit că am să mă controlez şi, în următoarele două zile, am să fiu zen, lapte şi miere. Păcat că am nişte treburi şi la porumbei mai ajung abia răspoimâine...
